Lansare de carte Brașov


Bună dimineața, dragi prieteni!

Sâmbăta aceasta a avut loc cea de-a doua lansare a cărții mele, “Pierdut și regăsit în călătoria inimii”. Puteți urmări live-ul aici.

Gânduri

Brașovul face parte dintre cele mai dragi orașe ale României pentru mine. Este acolo sus, în top trei. Aici am trăit, pe lângă lansarea din weekend, care a fost un eveniment încântător, cu revederi de suflet, cu oameni frumoși pe care am avut ocazia să îi întâlnesc și să legăm prietenii, cu îmbrățișări calde și strângeri ferme de mână, câteva momente pe care le veți regăsi în carte. Unele sunt din categoria pozne, întâmplări pline de umor, altele ating un nivel al emoției extraordinar.

Astfel, să revin aici, în inima Transilvaniei, a fost o adevărată provocare. Pe drumul spre Brașov m-am tot gândit la aceste evenimente dragi inimii și am zâmbit. Am zâmbit cu toată ființa mea. Gândurile acestea m-au ajutat să scap și de emoția puternică ce amenința să mă gâtuie.

În ziua în care am avut evenimentul, sâmbătă, am urcat în zorii zilei pe Tâmpa, un loc sacru pentru mine. M-am încărcat cu energia muntelui și mi-am împrospătat sufletul cu aerul tare. Această mică drumeție a fost ceea ce aveam nevoie pentru a depăși multitudinea de emoții pe care le simțeam. Cu cât se apropia ceasul lansării, cu atât eram mai emoționat.

Galerie foto

Ce aș mai putea să vă spun, imaginile live pe care le veți urmări vorbesc de la sine. Mi-a plăcut enorm tot ceea ce am trăit la eveniment. Am simțit dragostea tuturor celor prezenți, dar și a celor care au fost cu inima alături de mine. Este un sentiment atât de plăcut să știi că nu ești singur și că așa de multa lume ți-i alături!

Vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți alături de mine!

3 thoughts on “Lansare de carte Brașov

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

%d bloggers like this: