Povești din Sibiu. Ochii orașului


Ați auzit câta forfotă îi azi? E vară și oamenii vin să-și ridice capetele și să întrebe dacă suntem aici din perioada războiului sau dacă nu cumva vreun artist o vrut să facă o farsă locuitorilor sibieni. Tu, da tu, dragul ochi de lângă mine. Știi de când suntem aici? Nu știi? Păi cum să știi, dacă ți-i gândul numai la fete? Vorba aceea: Te gândești numai la fete/Vai di capu’ tău, băiete! Of, of. Îți spun io de când suntem aici. Din secolul XVIII. Numai și numai atunci erau dulgheri cu mâini zdravene, aspre, blânde până la urmă, care să ne sculpteze bine forma-n lemn, să putem să avem viață și pleoape, să creadă toți că ne uităm la ei, dar noi nu ne uităm la nimeni de fapt, căci rolul nostru e să ajutăm podurile caselor să respire aer curat în fiecare zi.

Fiindcă aici oamenii își țineau mâncarea pusă pentru iarnă în poduri, nu în pivniță. Nu acum, demult, când ne-au construit dulgherii sași, când Sibiul era înveșmântat în mandre straie barociene. Nu mai sunt dulgheri astăzi să știe să facă alții ca noi. Și știai că nici nu semănăm cu alte lucarne, din alte orașe? Nu, pe noi ne-au făcut altfel. Au tăiat din casă și au făcut acoperișuri înalte, iar pe noi ne-au făcut din lemn și ne-au zidit. Și dacă ne dau vreodată jos, te întrebi. Nu, nu ne pot da jos, n-au voie. Dacă suntem aici, trebuie să rămânem aici, chiar dacă acum nu mai veghem grâne și fânețuri, căci oamenii au pivnițe, au cămară și frigidere. Acum veghem câte-un șoarece, câte-un teanc de cărți cu foi galbene, câte un băiețel speriat care intră să-și caute o jucărie veche. Rămânem pentru că suntem importanți. Ne pictează și ne fotografiază lumea, ne folosește drept simbol turistic al orașului. Ochii Sibiului veghează asupra tuturor zi și noapte, să nu simtă cineva că e singur. Dar să știți că mai dormim și noi. Ne închidem pleoapele, câte unul, câte unul, niciodată toți deodată.

Ei, și acu Ștefan, a venit vremea să ne spunem rămas bun. Speram că poveștile noastre ți-au plăcut și că ți-au stârnit în suflet amintiri frumoase legate de propria-ți copilărie. Ne bucurăm că ai fost alături de noi și te mai așteptăm la Sibiu. Fii sigur că ceea ce ai văzut cu ochii tăi și ceea ce ai auzit de la noi îi doar începutul. Avem multe să îți povestim. Abia așteptăm să te revedem și să ne împărtășești ceea ce prietenii tăi ți-au spus despre poveștile pe care le-au auzit de la tine. Suntem convinși că o să le placă și că o să își dorească să vină la Sibiu și să trăiască și ei momente de neuitat. Ai grijă de tine, băiete! Te îmbrățișăm cu drag!

6 thoughts on “Povești din Sibiu. Ochii orașului

Add yours

  1. Superbă incursiunea ta prin frumoadul oraș Sibiu 🤗
    Sperăm dacă anul ăsta nu, măcar la anul să-l putem străbate și la pas împreună..
    Weekend Plăcut iți Doresc, Ștefan !!!

    Liked by 1 person

    1. Multumesc, Stefan!
      Anul asta sincer puțin probabil.
      Anul viitor cu siguranta.
      Stii cum e, odată pusa intenția, drumul pana la realizare e ca și făcut.
      O zi frumoasa sa ai și un weekend plăcut!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

%d bloggers like this: