Povești din Sibiu. Parcul cu Arini

Bine ai venit, dragul meu călător, în Parcul Arinilor! Cum te simți? Cred că ești obosit după atâta umblătură prin centrul orașului. Ai venit unde trebuie. Aici te vei simți liber ca în pădure. Pășești pe aleea cu bănci laterale, alee paralelă cu Bulevardul Victoriei – te uiți în stânga, în dreapta. Avansează cu curaj! Nu te voi alerga în tot parcul pe cele douăzeci și două de hectare, dar mai ai un pic și ajungi. Mă numesc Pinus Nigra și am fost plantat aici prin anul 1857. Eram mic când m-au adus pe locul unei foste păduri de stejar. Inginerul Seyfried Wolfgang a obținut aprobările pentru proiect în 1856. La început nu vedeam totul de sus și parcul era mai mic – începea cu strada Școala de Înot și se termina la Digul cu Pini. S-a lucrat mult la extindere. În 1860 a devenit loc public; s-a construit canalul Trinkbach și patru ani mai târziu restaurantul Bolta Rece, aflat nu departe de malul canalului. Și ce distracție a mai fost acolo de-a lungul timpului!

Acum mergi înainte și fă stanga pe al doilea pod. Oprește-te puțin și privește în jur. Imaginează-ți o bunică și un copilaș la plimbare. Băiatul ascultă fascinat poveștile despre parc. Totul a pornit de la întrebarea: “Bunico, ce e Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului? Și orașul merge la coafor, așa cum face mami?” A fost foarte amuzant. Bunica i-a explicat că în 1879 această organizație se ocupa de înfrumusețarea orașului, de zonele verzi, de grădini. Cei doi se plimbă și ramurile formează un tunel protector în jurul lor.

Când intri în parc, intri de fapt într-o poveste. Bunica îi arată fântâna arteziană construită în 1894, apoi pavilionul de muzică, ridicat în 1898, îi povestește despre orchestră și concertele duminicale, despre muzica de promenadă, despre lacul cu nuferi.

Știu, sunt un parc vorbăreț. Îmi plac vizitatorii la fel de mult ca razele de soare ce îmi alintă frunzele din zori și până-n seară. La început, pe aici veneau elitele sibiene, doamne elegante în rochii de muselină și cu umbrele de soare, domni cu pălărie de ultimă modă. Acum admir locurile de joacă, oamenii și prietenii lor necuvântători și toate florile. Dragele mele flori!

Astăzi, aici, acum, trăiești propria ta poveste.