Povesti din Sibiu. Podul Minciunilor

Bună dimineața tuturor!

Vă spuneam în jurnalul călătoriei din Sibiu că am cules câteva date interesante despre frumosul oraș medieval, date pe care le voi transforma într-o poveste, sper cât mai captivantă. A sosit momentul să v-o spun pe prima. Azi, despre Podul Minciunilor.

Vă doresc o zi plină de zâmbete și de bucurii!

Răsărit de soare pe Podul Minciunilor

Eu sunt podul. Te miri că-ți vorbesc, nu-i așa? Să știi că toate podurile vorbesc, doar că unele sunt mai rușinoase și ca să le îndupleci să îți povestească despre nenumăratele momente frumoase pe care le-au trăit, este necesar să le încurajezi un pic. Podurile adoră să fie răsfățate. Dar ia, hai să depănăm firul poveștii mele.

Am fost construit din fontă, la Filia, în anul 1859. Un an mai târziu am fost adus la Sibiu, un oraș care pe atunci îmi era complet străin, dar pe care aveam să îl servesc până astăzi, când am ajuns să fiu cel mai vechi pod din fontă folosit încă în România. Scopul meu era să leg Piața Mică de Piața Huet, făcând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus. Când am ajuns la locul care îmi era destinat, m-am simțit privit de ochii curioși ai acoperișurilor din jurul meu și m-am rușinat de numa numa. Totuși, m-am obișnuit repede cu tot ceea ce mă înconjura și uitătura caselor care mi se părea atunci indiscretă a ajuns să mi se pară acum prietenoasă, caldă și familiară. La început aveam un alt nume, Liegenbrucke (podul culcat), pentru că nu am fost construit pe piloni. În dialectul săsesc, numele meu, Liegenbrucke, sună la fel ca Lugenbrucke (podul minciunilor), așa că localnicii au preferat să îmi spună așa. Cele patru traverse metalice au fost asamblate la cheie. Stema Sibiului decorează traversa din partea de sud a podului iar anul fondării este marcat în partea de nord.

Oamenii au născocit fel de fel de legende despre mine, menite să explice felul în care am fost rebotezat. Se spune că peste balustrada mea erau aruncate fetele care se măritau fără să mai fie fecioare, vrăjitoarele sau negustorii necinstiți. Cred și eu. Decât să facă cunoștință cu securea călăului din Piața Mare, acolo unde aveau loc toate execuțiile celor condamnați la moarte, un astfel de sfârșit era mult mai blând. La aceste povești s-au adăugat și jurămintele pe care le făceau cadeții Academiei Militare tinerelor fete. Promisiunile erau repede uitate și tinerele rămâneau să-i aștepte degeaba pe cei care nu se mai întorceau la ele.

O alta legendă vorbește despre Piața Mică ca fiind piața negustorilor, loc al tocmelilor și negocierilor, unde uneori clienții erau înșelați iar negustorii necinstiți erau la rândul lor aruncați de pe pod drept pedeapsă. Se mai spune că mă vait dacă cineva spune o minciună în timp ce mă traversează iar unii exagerau spunând că mă voi dărâma complet în urma unor minciuni spuse de trecători.

S-au spus multe lucruri care nu sunt adevărate. S-au scornit multe povești despre mine. Cele mai multe sunt rodul imaginației oamenilor. Totuși, atunci când treci peste mine ar fi mai bine să te ferești să spui minciuni. Aceasta este povestea mea, dragul meu călător.