Sunt onorat sa va prezint un interviu cu mine realizat de Oana Alexandra Nica, creatoarea blogului Crampeie de Suflet.
Pe autorul Ștefan Apostol l-am cunoscut de curând în mediul online, însă mi-a devenit extrem de drag. Este exemplul clar că putem face tot ceea ce ne dorim în această viață, atât timp cât luptăm pentru ceea ce ne dorim. Nu există imposibilul, limita e doar cerul și puterea e doar în noi. Este un luptător și un învingător și mă bucur nespus când soarta îmi scoate în cale astfel de oameni, care mă fac să cred că, la rândul meu, pot face orice.
Cartea sa, Pierdut și regăsit în călătoria inimii, nu se găsește încă în multe locuri, a fost scoasă într-un tiraj minimal. Dar urmează curând să ajungă pe site-ul editurii Berg și pe site-urile conexe. Nu știu voi, dar eu o aștept ca pe pâinea caldă. E pe lista de dorințe imediate. Până atunci, puteți discuta direct cu autorul aici și să vă asigurați că puteți…
View original post 1,144 more words