Momentele zilei în folclorul românesc


Când rândunica cântă înainte de revărsarea zorilor în faţa casei e semn de mare noroc. Boala de ochi se vindecă spălându‑te cu apa în care şi‑a spălat preotul mâinile, după săvârşirea sfintei liturghii, sau cu apă dintr‑o apă curgătoare luată în Vinerea Paştelui, sau în oricare zi, dar înainte de răsăritul soarelui.

Când răsare soarele frumos, are să fie vreme bună în acea zi. Când răsare soarele cu nori, toată ziua are să fie vreme rea. Dacă cerul e senin când răsare soarele, dar îndată intră în nor, e semn de ploaie, şi așa o va ține până după-amiază. Când cerul e senin dimineaţă, la răsărit, are să bată vântul. Când soarele răsare roşu, se schimbă vremea. Dacă ploaia începe odată cu răsăritul soarelui, nu ţine nici o zi.

Dimineața

Una dintre cele mai frumoase urări pe care și le fac ţăranii români este aceea de a-şi ura unii altora „bună dimineaţa“. Această urare înseamnă spor, reuşită în toate, sănătate şi fericire în cursul zilei.

În popor se crede că, dacă dimineaţa începi cu bine, toată ziua are să‑ţi meargă bine, căci, nu-i așa, ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.

„Bună dimineaţa“ se dă până la „prânzul ţărănesc“. Se dă „bună dimineaţa“ toată ziua, ba chiar şi noaptea, chiar și la nuntă, ceea ce constituie o neîntreruptă urare de belşug, de sănătate şi de fericire tinerilor soţi.

La Moş Ajun se zice toată ziua şi toată noaptea „bună dimineaţa“, în scopul de neîntreruptă urare de belşug, de sănătate şi de fericire pentru anul viitor. Dimineaţa nu-i ca seara şi nici seara ca dimineaţa. Una-i începutu şi alta-i sfârşitu. Țăranul român spune că dimineaţa e aşa, ca o bucurie, de pare că toate-s mai curate, mai frumoase, iar despre seară că e mai tristă, deoarece soarele apune şi vine noaptea. „Noaptea ai sufletul tot în bănuială, sunt ceasuri rele.”

Despre copiii cu mintea sclipitoare se spune că sunt aceia care se nasc dimineaţa, mai ales în zi de sărbătoare. Când te trezeşti dimineaţa cu faţa în sus eşti norocos. Când cântă cocoşii dimineaţa, din noapte şi până se luminează de ziuă bine, va fi ziua bună. Când se culcă găinile devreme şi se scoală târziu, e belşug, iar de se scoală dimineaţă şi se culcă târziu, tot umblând după mâncare, e a foamete.

Să nu dai dimineaţa foc din casă, că toată săptămâna o să ai pagubă. Copiii să se scalde numai dimineaţa, după răsăritul soarelui, şi seara mai înainte de a apune, ca să nu‑i piardă vederea când se va face în vârstă. Se crede că, dacă începe ploaia dis-de‑dimineaţă, apoi nu durează mult. Dacă albinele merg dis-de-dimineaţă să-şi culeagă miere şi nu zboară departe şi îndată se întorc la stupi, e semn de ploaie.

Ziua

„Când se face ziuă, e într-un fel că se ridică lumina; e aşa ca la început. Când e amiază, e vremea în inima ei aşa, parcă e coaptă. Pe seară e altfel, ştii, că amurgeşte, şi atunci se liniştesc toate; păsările în pădure şi lighioanele, şi omu”.

„Vânturile care încep ziua sunt mai mari şi ţin mai mult decât acele care încep noaptea. Sunt semne că va ploua când cântă cocoşii ziua. Dacă huiesc albinele ziua şi noaptea la prisacă însemnează că timpul cel frumos se va schimba în posomorât, ploios şi furtunos.”

După-amiaza

Dacă cântă cocoşul după-amiază se spune că se va schimba vremea. Când începe ploaia după prânz, nu ţine mult.

Asfințit

„Să nu mănânci în momentul când apune soarele, că te doare capul. Gunoiul nu e bine să‑l dai afară din casă după apusul soarelui, căci produce pagube. După ce soarele apune, unii ciobani nu mai vând nimic din produsele de oaie, ca să nu le moară din mioare. De dai sare sau oţet după asfinţitul soarelui, îi cu primejdie pentru oi, din cauza lupilor”.

Pe copiii mici nu‑i bine să-i lași să doarmă în timpul apusului soarelui, căci nu vor mai dormi noaptea.

Dacă înspre apus, după asfinţitul soarelui, se arată o geană roşie, e semn că a doua zi va fi vreme frumoasă. Când apune soarele în senin, va fi vreme bună. Când se uită după asfinţit soarele înapoi, are să se schimbe vremea sau are să fie vânt. „Când sfârşitul soarelui se face în nori vremea, se va strica. La apusul soarelui, de ciripesc păsările în tufişuri, va fi timp bun câteva zile.”

Seara

Dacă iese cineva seara afară şi se uită îndărăt peste umărul stâng, apoi i se pare că‑l urmăreşte cineva, şi această spaimă i‑o dă omului necuratul, carele se ţine de umărul lui cel stâng, pe când de umărul lui cel drept se ţine îngerul; de aceea, privind îndărăt peste umărul drept, nu i se năzare.

Se crede că seara apa este necurată şi, aducând cineva seara apă în casă, acesta trebuie să zică: „Binecuvântaţi apa!“ Iară cei din casă să răspundă: „Dumnezeu s‑o binecuvânteze“ . Așa devine apa curată. De împrumuţi ciurul sau sita seara în sat, s‑o acoperi cu pestelca sau altceva, că‑i cu primejdie.

Să nu laşi copiii să umble cu tăciuni aprinşi prin casă seara. Seara nu se dă foc, cărbuni etc., din casă unde este copil mic, căci se crede că într‑alt fel copilul nu va dormi toată noaptea. Când uiţi lingura sara în oală, noaptea nu poţi dormi. Seara nu se dă gunoiul afară din casă, după ce se mătură, ci se păstrează într‑un colţ, până a doua zi, că dai norocul afară.

Când broaştele cântă seara, are să fie vreme bună. Când cântă cocoşul la culcare, se îndreaptă vremea. Sunt semne că va ploua când cântă cucul seara. De cântă seara greieruşii în casă cu glas mai pătrunzător decât de altă dată, are să fie furtună sau ploaie. Dacă a fost toată ziua înnorat şi a plouat, iar sara, arătându‑se soarele roş înainte de apus, va dura timpul ploios mai mult timp. Dacă seara spre răsărit se vede curcubeul, va fi vreme. Dacă seara, când asfinţeşte soarele, e frumos şi senin, este semn a vreme bună.

Noaptea

„Noaptea să nu aducă apă de la vreo fântână, căci împrejurul ei joacă Ielele, şi cel care va lua apă bine nu-i va fi. Ielele beau noaptea apă de prin fântâni şi oricine va bea după dânsele îl pocesc. De aceea, când cineva bea apă dimineaţa din vreo fântână, lasă în ea vreun semn de la sine, pentru ca poceala să cadă pe acel semn”.

Miezul nopții

Cocoşii care cântă la miezul nopţii de douăsprezece ori sunt năzdrăvani. Când auzi în miezul nopţii scârţâind cumpăna de la fântână, să ştii că dracul scoate apă. Să nu‑ţi faci cruce, nici să grăieşti ceva de rău, că atunci piere. Un astfel de drac, dacă bea din fântâna sfinţită de om de nouăzeci şi nouă de ori, se face duh bun.

Copiii născuţi după miezul nopţii sunt mai norocoşi.

Strigoiul stă pe pământ până la miezul nopţii. Adâncul nopţii e după ceasul 12. Atunci umblă duhurile rele, umblă până spre mijit, când încep să cânte cocoşii; asta-i aşa, pe la trei şi jumătate.

Au contribuit la scrierea acestui articol: dna Verginica Ile și Ștefan Apostol.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

qandbun

un gând bun

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

AnaMaria

Un inceput...

Viață Împlinită

Blog de dezvoltare personală și de ascensiune spirituală. Consiliere intuitivă, tarot, astrologică, numerologică, previzională.

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

qandbun

un gând bun

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

%d bloggers like this: