Pasca. Simbol și tradiție


Nelipsit de pe mesele românilor de sfintele sărbători pascale, acest preparat cu brânză dulce sau sărată are o istorie îndelungată. Inițial, pasca făcea referire la un fel de pâine ce era consumată de către evrei în timpul Paștelui. Denumită în limba ebraică mața, această pască se prepară din făină obținută din cinci cereale, sub forma unui aluat nedospit, pe care săracii continuau să-l consume și după Paște. De aceea pasca a căpătat denumirea de „pâinea săracilor“.

Se spune ca, părăsind Egiptul în grabă, evreii n-au avut timp să-și pregătească pâine dospită. De atunci și până în zilele noastre, de Paști evreii consumă, în loc de pâinea obișnuită, acest tip de pască.

De la mața la pască

Cu timpul, această pască simplă, nedospită, fără umplutură sau arome, s-a transformat într-un preparat tradițional foarte gustos, având la bază aluat de cozonac, brânză de vaci, stafide și arome.
Tradiția pascală creștină de a consuma miel și pască provine de la obiceiul evreiesc de a mânca mielul alături de pâine nedospită (azimă) și ierburi amare, în amintirea greutăților pe care au trebuit să le înfrunte evreii din cauza robiei egiptene. Atât carnea de miel, cât și pasca frântă sau vinul roșu sunt simboluri ale sacrificiului lui Iisus, care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre. Preparată în ajunul Învierii, pasca se coace în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Mare, iar forma ei amintește de scutecele pruncului Iisus Hristos.


Conform unei credințe străvechi, cojile ouălor folosite la prepararea păștii se aruncă într-o apă curgătoare, care le va purta înspre tărâmul locuit de oameni buni, cărora le vor vesti sosirea Paștelui. Aruncarea cojilor oferă de asemenea protecție găinilor pe timpul verii, ferindu-le de atacul uliilor.
Pe lângă pască, din același aluat dospit se mai fac și alte copturi, precum babe, moși, colaci, cozonaci rotunzi sau lunguieți, forma simbolizând locul în care a fost îngropat Iisus.
Pasca se duce la biserică pentru a fi sfințită la slujba de Înviere, urmând ca în prima zi de Paște să se consume. Tradiția spune că cei care vor mânca pască sfințită vor fi feriți de boli tot anul.

Din vremuri străvechi

O legendă populară românească povestește faptul că ajungând într-un sat, Iisus și cu ucenicii Săi au poposit la un om gospodar. Acesta, după ce i-a ospătat, la plecare le-a pus merinde în desagi, să aibă pe drum. După un timp, pe când străbăteau o pădure, apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paștele, iar El a răspuns că atunci când vor găsi pâine de grâu în traistele lor. Ceea ce s-a și întâmplat deoarece, căutând în desagi, au găsit pâinea dăruită de gospodar și au aflat că atunci era Paștele. Se spune că acest episod a generat datina creștinească de a mânca pască de Sfintele Paști.

Pentru reușita păștii, înainte de a o introduce în cuptor, gospodina trebuie să facă semnul crucii deasupra aluatului, rostind:

Cruce-n casă
Cruce-n piatră,
Dumnezeu cu noi la masă,
Maica Precestă pe fereastră.

Arome și forme inedite

Dacă rețeta originală presupune folosirea unor ingrediente clasice, nelipsite din orice bucătărie, precum: lapte, ouă, făină, zahăr, sare, brânză, treptat compoziția a devenit mai sofisticată prin adaos de ciocolată, smântână, nuci, fructe, orez, migdale sau arome dintre cele mai exotice: vanilie, rom, migdale, scorțișoară, șofran sau portocale, pentru a satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi. Și forma a suferit treptat modificări: de la clasica formă rotundă, cu tradiționalele sucituri și împletituri pe margini, la forme dreptunghiulare sau pătrate, împodobite cu steluțe sau alte simboluri pascale: iepurași, mieluți din aluat simplu sau colorat.

Totuși, simbolul cel mai des folosit pentru decorarea păștii a rămas crucea, ea amintind de momentul răstignirii Mântuitorului.

3 thoughts on “Pasca. Simbol și tradiție

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Inima Din Cuvinte

Cuvintele unesc și despart inimi

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

%d bloggers like this: