Șezătoarea


Obiceiul șezătorii se păstrează din vremuri străvechi, când femeile și mândruțele fete torceau lână, in și cânepă la lumina opaițului sau a lămpii și se încălzeau la focul din vatră. Pentru a lucra mai cu spor, gospodinele se adunau în casa uneia dintre ele și trebăluiau împreună.

Șezătorile erau organizate în două feluri: fie pentru a ajuta o mândră să termine repede torsul cânepii sau al lânii, în acest caz șezătoarea numindu-se clacă de tors, fie femeile se strângeau împreună și își torceau fiecare cânepa, inul sau lâna pe care le aduceau de acasă. În general, șezătorile erau mixte, formate din fete tinere, neveste, femei în vârstă și feciori. Astfel, fetele tinere aveau prilejul să învețe multe lucruri de la cele mai în vârstă. Șezătoarea avea așadar o valoare inițiatică.

Șezătoarea începea întotdeauna după terminarea muncilor agricole de toamnă, imediat după dată de 15 noiembrie, durând pe întreaga perioadă a  postului Crăciunului. Criteriul după care fetele intrau în șezătoare nu depindea neapărat de vârsta lor, ci de seriozitatea și de maturitatea de care dădeau dovadă, intrarea făcându-se atunci când se considera că au depășit pragul copilăriei. Flăcăii erau admiși abia dupa ce împlineau 18 ani. De mare atenție se bucura atragerea flăcăilor la șezători, aceștia umblând în cete prin tot satul. Pentru ca la aceste întâlniri să vină flăcăi cât mai frumoși, fetele săvârșeau fel de fel de ritualuri magice, în grup sau individual, singure sau sub îndrumarea unei femei în vârstă. Practicile respective se făceau cu ajutorul sitei, al șiragului de mărgele sau cu mătura, timp în care se rosteau diferite incantații, zicându-se că se torceau flăcăii.

Organizarea șezătorii ținea seama de condițiile gospodăriei. Locuința trebuia să fie suficient de încăpătoare și fără vecini în coastă, astfel încât petrecerea să nu deranjeze pe nimeni atunci când se prelungea după miezul nopții. Un motiv de a deveni gazda putea fi și grija pentru fiii și fiicele necăsătorite. Era preferabil ca aceștia să își petreacă serile acasă, sub supraveghere, decât să hoinărească lelea prin sat. Alegerea gazdei ținea cont de mai multe criterii: mărimea și frumusețea casei, generozitatea și omenia, priceperea în organizarea unor întâlniri. Dacă accepta, gazda, la rândul ei, era răsplătită de participante cu anumite bunuri materiale: lemne, fuior și făină de grâu.

Poate că cel mai important aspect al șezătorii îl reprezintă comunicarea. În cadrul șezătorii se dezbăteau probleme din viața satului, cei care urmau să se căsătorească discutau despre “proiectul” nunții. De asemenea, în șezătoarea se transmite repertoriul folcloric al colectivității. Colindele, poveștile, zicătorile, ghicitorile, cântecele de șezătoare sau invocările magice sunt specii folclorice găzduite de șezatoare și dezvoltate de ea. Tot aici se analizează, se predau și se exersează codurile comportamentale: respectul pentru vârstnici, grija pentru copii, relațiile între vecini, raportarea la autoritatea civilă, militară sau religioasă.

Dragul, iubirea și dorul de șezătoare se află în fiecare inimă care bate pentru păstrarea tradițiilor neamului românesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Inima Din Cuvinte

Cuvintele unesc și despart inimi

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

%d bloggers like this: