Sânpetrul Lupilor

Se spune că, la începuturile lumii, câinii și lupii umblau împreuna. Când diavolul a vrut să îi ațâțe împotriva lui Dumnezeu, câinii nu ar fi acceptat. De atunci, câinii au rămas ființele lui Dumnezeu, iar lupii ai Necuratului.

Sâmpetrul Lupilor este o sărbătoare care se ține pentru ca lupul să nu facă pagube, iar oamenii să fie feriți de boli, arsuri și dăunători. Legenda spune că, în această zi, lupii se strâng în haită, la urlători (loc de trecere al lupilor), unde încep să cânte, invocându-și divinitatea, pe Sânpetrul Lupilor (sau Sânpetrul de Iarnă), să vină pentru a le împărti prada ce li se cuvine pentru un an de zile. Sânpetrul sosește la miezul nopții, pe un cal alb și împarte fiecărui lup câte o oaie, un miel sau o căprioară, lupii urmând să nu se atingă decât de darul primit. Se zice că un om curios din fire s-ar fi dus în pădure să vadă si el lupii. La sfârșitul împărțirii darurilor a venit și un lup șchiop, care l-a rugat pe Sanpetru să-i dea și lui ceva. Cum nu mai rămăsese nimic, Sânpetru i l-a dat pe omul acela.

De atunci, oamenii nu mai au curajul să meargă în pădure în noaptea de Sânpetrul Lupilor. Această sărbătoare este considerată miezul iernii, momentul în care începe să se înmoaie gerul și se fac pregătirile pentru muncile de primăvară. De Sânpetrul Lupilor nu se piaptănă, nu se împrumută și nu se dă din casă. Femeile nu torc lână, ca să nu le mănânce lupii oile. Nu se gătește carne, dar se mănâncă plăcinte. Cine nu mănâncă plăcinte în această zi se va rătăci în călătorii.