Sânpetrul Lupilor


Se spune că, la începuturile lumii, câinii și lupii umblau împreuna. Când diavolul a vrut să îi ațâțe împotriva lui Dumnezeu, câinii nu ar fi acceptat. De atunci, câinii au rămas ființele lui Dumnezeu, iar lupii ai Necuratului.

Sâmpetrul Lupilor este o sărbătoare care se ține pentru ca lupul să nu facă pagube, iar oamenii să fie feriți de boli, arsuri și dăunători. Legenda spune că, în această zi, lupii se strâng în haită, la urlători (loc de trecere al lupilor), unde încep să cânte, invocându-și divinitatea, pe Sânpetrul Lupilor (sau Sânpetrul de Iarnă), să vină pentru a le împărti prada ce li se cuvine pentru un an de zile. Sânpetrul sosește la miezul nopții, pe un cal alb și împarte fiecărui lup câte o oaie, un miel sau o căprioară, lupii urmând să nu se atingă decât de darul primit. Se zice că un om curios din fire s-ar fi dus în pădure să vadă si el lupii. La sfârșitul împărțirii darurilor a venit și un lup șchiop, care l-a rugat pe Sanpetru să-i dea și lui ceva. Cum nu mai rămăsese nimic, Sânpetru i l-a dat pe omul acela.

Sânpetrul Lupilor se sărbătorește pe 16 ianuarie

De atunci, oamenii nu mai au curajul să meargă în pădure în noaptea de Sânpetrul Lupilor. Această sărbătoare este considerată miezul iernii, momentul în care începe să se înmoaie gerul și se fac pregătirile pentru muncile de primăvară. De Sânpetrul Lupilor nu se piaptănă, nu se împrumută și nu se dă din casă. Femeile nu torc lână, ca să nu le mănânce lupii oile. Nu se gătește carne, dar se mănâncă plăcinte. Cine nu mănâncă plăcinte în această zi se va rătăci în călătorii.

2 thoughts on “Sânpetrul Lupilor

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Darius Ghiță

“Be your best version!”

Cabinet Individual de Psihologie "Ciucu Alexandra-Elena"

Evaluare si consiliere psihologica si experientiala a copilului, adultului, cuplului si a familiei

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Simply Vegan Delight

Rețete de mâncăruri fără carne, lactate şi ouă.

~ MAINE E PENTRU TOTDEAUNA ~

~ Roxana Ologeanu ~

oliviamartagaidos.wordpress.com

Am plecat după poezie

Șoapte în amurg

Șoaptele sufletului meu

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

%d bloggers like this: