Povestea mea


20 de ani nu am știut cine sunt. Fiecare zi pentru mine însemna suferință, o suferință copleșitoare. Am fost bătut, am fost batjocorit, am fost scuipat și jignit în clasele primare. Nu aveam voie să privesc în ochii celui cu care purtam un dialog la școală. Dacă făceam asta, eram bătut. Acasă mă simțeam neînțeles, așa cum mă simțeam și la școală de altfel. M-am închis în mine. Toate răutățile care mi se ziceau părerau aidoma unor valuri tsnunami care se revărsau neîncetat peste trupul meu istovit. Nimiceau totul. Totuși, în adâncul ființei, creștea ceva: cea mai frumoasă grădină din lume. Florile Speranței, Nădejdii, Iertării, Înțelepciunii îmboboceau rând pe rând.

Parțial în liceu, total în facultate, am simțit că mă nasc pentru a doua oară. Am început să mă descopăr. Să ridic privirea, să zâmbesc, să îmi destăinui durerile sufletești colegilor. Dacă în liceu am fost ascultat, mângâiat și lăsat în pace, în facultate colegii mei nu numai că mi-au fost alături. Mi-au devenit o adevărată familie. M-au învățat să am atitudine, să cred în mine, să fiu puternic, curajos și perseverent. În facultate am explodat, pur și simplu. M-am înscris în voluntariat. Am inițiat proiecte importante, cum ar fi “S.O.S! Fumatul contraatacă” sau “Primul ajutor”. Am ținut conferințe, cum ar fi “Egipt, cultură solară”. Am făcut parte din proiecte sociale și culturale. Am făcut Școala de Ghizi. De la zi la zi mi-am descoperit noi și noi pasiuni.

În 2008, atunci când eram la apogeul “carierei” mele de voluntar, două suferințe grele au dat peste mine și mi-au schimbat viața. TPSV ( Tahicardie Paroxistică Supra Ventriculară ) și epilepsie în forma cea mai severă, Grand Mal. Totul s-a schimbat. Mi-am pierdut încrederea în mine, deși prietenii mi-au fost alături. Am căzut continuu din punct de vedere sufletesc.

În perioada 2010-2011 am străbătut singur cu trenul peste 22000 km în Europa. În călătoria din 2011 am suferit un accident care mi-a schimbat viața. Cădere în gol 4 m, operat la ambele mâini și la ambele picioare, 8 ani de recuperare, recuperare ce continuă și azi, 3 ani ca paralizat. Am luptat pentru fiecare centimetru din mine și am învins. Astăzi trăiesc miracolul vieții.

Sunt Ștefan Apostol și am ales să trăiesc. Luptând!

7 thoughts on “Povestea mea

Add yours

  1. In primul rand cam tarziu dar sper ca nu prea tarziu, La multi si insanatositori ani! As dori sa vorbim putin pe e-mail daca ai si cand ai timp si daca simti, despre aceste povestiri de viata. Vreau sa inteleg mai mult din viata ta, fara nicio alta conotatie, pur si simplu. Imi va fi de folos si sper din toata inima ca si eu sa-ti aduc folos tie.

    Liked by 1 person

    1. Multumesc!
      Imi poți scrie pe messenger dacă vrei. Mi e mai ușor și mie și cred ca și ție, decat pe e-mail. Vezi ca este în stânga paginii mele jos adresa.

      Like

  2. M-a emoționat povestea ta și cumva mi-am adus aminte de mine și copilăria mea care n-a fost copilărie..
    Mă Bucur Enorm că ai avut credința, speranța și curajul de a te ridica de fiecare dată și să mergi înainte..
    Multă Baftă mai departe pe valurile vieții !!!

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

Zori de Zi

În fiecare dimineață viața reîncepe!

Blogul Cristinei

Se spune că secretul fericirii constă în a te relaxa. Prin urmare, nu uita să respiri!

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

Lorin Braticevici

Digital Marketer pasionat de calatorii, fotografie, carti, filme si viitor

BRAINCHILD

gehadsjourney.wordpress.com

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

AnaMaria

Un inceput...

Viață Împlinită

Blog de dezvoltare personală și de ascensiune spirituală. Consiliere intuitivă, tarot, astrologică, numerologică, previzională.

Valentin Mihailescu

E greu ,dar greul trece

Zori de Zi

În fiecare dimineață viața reîncepe!

Blogul Cristinei

Se spune că secretul fericirii constă în a te relaxa. Prin urmare, nu uita să respiri!

MUST READ magazine

Un nou orizont, o altă viaţă!

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

Lorin Braticevici

Digital Marketer pasionat de calatorii, fotografie, carti, filme si viitor

BRAINCHILD

gehadsjourney.wordpress.com

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

%d bloggers like this: