Evoluția stilului vestimentar

Eu și moda suntem ca soarele și luna. Departe tare unul față de altul. N-aș putea să spun că vreodată am fost îndrăgostit de un stil anume. Sincer, nici nu știam ce înseamna asta. Totuși, puțin câte puțin, odată cu înaintarea în vârstă, am reușit să îmi creionez un anumit cod vestimentar. Să-i dăm bătaie, zic!

Adolescența. Sport style, baby!

În timpul adolescenței mi-am “câștigat” independența. Îmi plăcea să fac ce vreau, când vreau. Totuși nu vă gândiți că depășeam măsura. Eu vedeam această libertate un prilej potrivit pentru a-mi dezvolta imaginația și pentru a-mi forma o personalitate puternică. Îmi plăcea să explorez, să mă plimb la orice oră din zi sau din noapte, câteodată lăsând școala pe locul doi. Aceste principii ale mele s-au integrat, să zic așa, și în stilul vestimentar pe care îl preferam. Îmi plăcea să mă îmbrac sport. Foarte rar mă încălțam cu pantofi. Nici măcar la ocazii nu-i purtam. Preferam încălțămintea sport. Ghetele bărbătești erau alegerea mea, nu întotdeauna cea mai inspirată, atunci când venea frigul.

În ceea ce privește hainele, tricourile din bumbac sau din polyester, blugii denim când mergeam la vreun eveniment, treningurile și hanoracele reprezentau opțiunile mele. Nu țin minte dacă vreodată am purtat cămașă. Probabil atunci când am avut banchetul în clasa a XII-a.

Stilul actual. De la ținuta sport la office

Astăzi prefer în continuare stilul sport, dar mă împac bine și cu cel office. Pentru mine îmbrăcămintea trebuie să fie lejeră, să nu mă strângă la gât sau în talie. De aceea nu suport hainele mulate.

Dacă ar fi să mă gândesc ce anume mi-a influențat și îmi influențează deciziile vestimentare, aceste lucruri sunt: starea de spirit, vremea, curiozitatea de a purta ceva ce mi-a plăcut la o vedetă (tricou în V și sacou, de exemplu) și înțelegerea faptului că trebuie să las deoparte copilăriile și rușinea (cazul puloverelor de lână inițial, apoi al iei).

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.