Darul, o poveste pentru suflet


Într-o zi un om stătea de vorbă cu îngerul său:

– Sunt foarte supărat, îi spuse acesta îngerului, am făcut atât de multe lucruri pentru soţia mea şi ea nu mi-a fost niciodată recunoscătoare, nu mi-a mulţumit niciodată şi nu s-a purtat cu mine frumos, sunt sigur că nu mi-a apreciat niciodată gesturile. Eu am susţinut-o când a fost tristă şi obosită, când i-a fost mai greu, m-am rugat pentru ea, când a avut nevoie de ajutorul meu am fost acolo, nu i-a lipsit niciodată nimic, nu a suferit niciodată de nimic şi ce primesc în schimb? Doar indiferenţă. Uneori uită să mă şi salute, fiind preocupată cu gândurile ei. Nu înţeleg!

– Prieten drag, am să te întreb mai întâi dacă copiii aceia extraordinari sunt ai tăi. Dar casa aceea minunată, sau maşina aceea de lux, sau mai bine reuşita profesională şi nu mai vorbesc de acei prieteni minunaţi din jurul tău pregătiţi să-ţi sară oricând în ajutor? Cine crezi că ţi-a dăruit toate astea considerând că le meriţi? Tot ceea ce ai şi tot ceea ce eşti este rezultatul faptelor tale şi a modului tău de a fi. Ai primit mult mai mult decât îţi puteai tu imagina şi mult mai mult decât îţi putea ea oferi, aşa funcţionează legea compensaţiei şi legea iubirii, prieten drag. Nu primim niciodată ceea ce dăruim, ci întotdeauna, ceea ce avem nevoie.

Şi acum îţi voi face un dar, poate cel mai mare dar pe care îl puteai primi. Vreau să vezi şi să înţelegi că toate faptele şi gesturile tale au fost mai mult decât atât. Soţia ta prin modul ei de a fi, prin comportamentul său ţi-a devenit cel mai mare învăţător. Învaţă sa judeci cu sufletul şi vei vedea că lucrurile sunt altfel decât par a fi. Dacă ai judeca astfel lucrurile, ai vedea că nimic din ceea ce dăruieşti nu este în zadar. Priveşte-i sufletul, prieten drag, nu doar în relaţie cu tine, ci şi în relaţie cu ceilalţi, în relaţia cu copiii voştri, cu prietenii şi amicii voştri, cu tot ce vă înconjoară şi atunci vei înţelege. Iubeşte-o, nu pentru ceea ce-ţi dăruieşte, ci pentru ceea ce este. Sigur, ai dreptate, cu toţii ne dorim să primim ceea ce dăruim de la cei cu care suntem în relaţie, dar lucrurile nu stau astfel, prieten drag. Asta nu ar fi decât legea schimbului, legea iubirii este mult mai mult decât ne imaginăm, deoarece prin legea iubirii primim mult mai mult decât ceea ce dăruim. Iubind necondiţionat, iubirea ce curge de la noi face ca totul să se întoarcă amplificat. Ştii, prieten drag, nici o fiinţă umană nu ar putea sa facă asta, nici o fiinţă umană nu ar putea să-ţi dăruiască ceea ce poţi primi în relaţia ta de iubire necondiţionată cu sufletul celor de lângă tine şi cu sufletul tău. Făcând asta, ai acces la ceva mult superior ţie. Vino, am să-ţi arăt, priveşte atent la soţia ta.

Soţia se trezeşte dimineaţă şi deschide larg fereastra:

Doamne, încă o zi frumoasă, gândeşte ea. Mulţumesc Doamne, pentru această zi şi pentru ceea ce urmează să vină! Mulţumesc, Doamne, pentru oamenii de lângă mine, ei mă ajută şi m-au ajutat enorm şi eu, Doamne, nu am ştiut să le mulţumesc niciodată. Parcă nu am găsit niciodată cuvintele şi nici momentele potrivite. Ştiu însă, Doamne, că tu ai făcut asta în numele meu. Ştiu asta pentru că, uneori, când sunt liniştită, le simt sufletul, dar pentru că nu ştiu ce să fac, mă sperii şi fug. Mulţumesc Doamne, pentru darurile Tale şi pentru oamenii din viaţa mea care mi-au fost alături când mi-a fost atât de greu.

Apoi s-a îmbrăcat, şi-a sărutat copiii şi s-a grăbit spre serviciu. Pe drum a întâlnit un cerşetor, nu i-a oferit nimic, doar că l-a privit cu multă dragoste şi în gând a spus o rugăciune pentru sufletul lui, apoi şi-a continuat drumul spre serviciu la fel de grăbită. Avea multe de făcut în ziua aceea.

Acum înţelegi prieten drag? întrebă îngerul. Legea iubirii are altă importanţă şi alt sens decât încercăm noi să-i dăm, ea încearcă să ne facă liniştiţi şi liberi. Aceasta este lecţia iubirii necondiţionate. Continuă să iubeşti şi atunci vei deveni conştient de ceea ce ai primit de la viaţă şi recunoscător pentru tot ceea ce ai şi ceea ce eşti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

Lorin Braticevici

Digital Marketer pasionat de calatorii, fotografie, carti, filme si viitor

BRAINCHILD

gehadsjourney.wordpress.com

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Inima din Cuvinte

De la inima la inima despre subiecte diverse

AnaMaria

Un inceput...

Viață Împlinită

Blog de dezvoltare personală și de ascensiune spirituală. Consiliere intuitivă, tarot, astrologică, numerologică, previzională.

heart beat

purity of heart in your very lives? oh, well, this can mean just anything, you know...

Flavor Smasher

The ultimate place for smashing flavors

Blogu' lu' Ioan

textealesculese

Puf de păpădie

Îmi lipsești la fiecare bătaie a inimii, la fiecare clipire, în fiecare secundă și în fiecare moment al zilei!

Breath of heaven

Respiră un gând, o poezie, un sentiment...poartă-le cu tine, fă o tendință din frumosul interior.

mysoul244

"there's a hole in my soul / you can see it in my face / it's a real big place"

Lorin Braticevici

Digital Marketer pasionat de calatorii, fotografie, carti, filme si viitor

BRAINCHILD

gehadsjourney.wordpress.com

RADIO PROPAGANDA

"Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori" - Jim Morrison

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Inima din Cuvinte

De la inima la inima despre subiecte diverse

AnaMaria

Un inceput...

Viață Împlinită

Blog de dezvoltare personală și de ascensiune spirituală. Consiliere intuitivă, tarot, astrologică, numerologică, previzională.

heart beat

purity of heart in your very lives? oh, well, this can mean just anything, you know...

%d bloggers like this: