Oare de câte ori am auzit expresii negativiste în viața noastră? Oare de câte ori nu ni s-a spus că ceea ce noi ne dorim să facem este de domeniul fantasticului? Câte vise îndrăznețe au fost curmate așa, numai pentru că cineva nu a crezut că e cu putință să faci ceva extraordinar?
Când eram copil, de fiecare dată când auzeam expresii precum”imposibil”, “n-o să poți”, “n-ai să faci față” sau “renunță”, simțeam că o ploaie de cuțite îmi străpung sufletul și mă pironesc. Mi-am pierdut încrederea în mine, speranța, curajul. Nici măcar atunci când unii colegi de clasă încercau să mă aline eu rămâneam închis într-o lume a deznădejdii.
Astăzi, după ce am înțeles că menirea mea pe lume este aceea de a dărui, după ce am înțeles că nu sunt singur, după ce am învățat să ridic privirea și să mă bucur de fiecare zi așa cum este ea, pot spune cu mâna pe inimă că acest cuvânt dureros, capabil să creeze furtuni mistuitoare într-un suflet de om, nu mai există pentru mine.
M-am întrebat într-o zi: oare ce ar fi dacă aș lua fiecare literă din aceste cuvinte și aș forma altele? Să ne oprim asupra cuvântului “imposibil”.
Infinit – un infinit de resurse așteaptă ca eu să deschid porțile inimii și să îmi dau voie să mă bucur de tot și toate.
Miracol – viața este un miracol. Oare nu e momentul să cred în mine, să învăț să iert și să mă iert și să accept că viața își urmează cursul frumos?
Pasiune – am învătat că fiecare lucru făcut cu pasiune duce întotdeauna la rezultate minunate. Cu perseverență, cu rugăciune și cu multa dragoste orice greutate poate fi depășită.
Oportunitate – când conștientizez că sunt capabil să îmi urmez visele, realizez și că fiecare zi reprezintă un ocean de oportunități. O clipă ne poate schimba viața. Și acea clipă va veni. Trebuie doar să credem în noi înșine și să ne bucurăm de ceea ce avem.
Succes – ce este succesul pentru mine? E mai important cel material sau cel spiritual?
Iertare – a învăța să iertăm și să ne iertăm ne va aduce cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată. Sufletul nostru își va recăpăta frumusețea crezută pierdută și luminozitatea extraordinară iar glasul inimii de care vom asculta ne va duce întotdeauna spre Bine.
Biruința – cea mai grea bătălie este cu noi înșine. Avem toate resursele pentru a învinge.
Iubire – nimic nu există pe pământ fără Iubire. Să ne lăsăm cuprinși de ea și vom cunoaște fericirea.
Libertate – avem dreptul de a fi liberi să mergem pe orice cale ne dorim. Sa alegem cu înțelepciune.
Dragi cititori, indiferent de încercările la care viața vă supune, nu uitați că sunteți curajoși, sunteți frumoși și sunteți plini de resurse. Sunteți binecuvântați. În fiecare zi.
🙂 … Cât de frumos ai scris!. Așa este,mereu când ceva pare imposibil trebuie să credem că într-un fel sau altul poate fi realizat cu multă muncă și dăruire,dar este realizabil.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult! Viața mea a fost până acum in așa fel încât totul sa pare de nerealizat, mai ales din punct de vedere medical. Am avut multe probleme de mic, dar am reușit cumva sa trec mereu peste ele. Sunt la câțiva pași distanță de a mi publica biografia, povestea vieții mele. Am fost pierdut 20 de ani. Am fost găsit. Am crescut, am învățat despre mine, apoi iar m-am crezut pierdut și am ajuns astăzi unde am ajuns. Am și un interviu la vivafm, îți las linkul aici.
https://vivafmiasi.ro/interviu-stefan-apostol-eu-nu-am-voie-niciodata-sa-spun-ca-nu-pot/
LikeLiked by 1 person
… O viață într-adevăr zbuciumată,dar ma bucur ca esti puternic si ca nu te lasi prada deznădejdii.
LikeLiked by 1 person
N-am voie. M-am autoeducat sa nu renunț niciodată, oricât de greu ar fi. Am și șansa de a avea alaturi prieteni care nu mă lasa nici un moment să spun nu pot. Așa ceva nu exista.
LikeLiked by 1 person