Tulnicăritul în Țara Moților. Partea a II-a

Astăzi continui materialul despre tulnic prezentându-vă câteva gânduri ale locuitorilor din comuna Blăjeni, județul Hunedoara.

Maria Stângă, sat Grosuri

Aveam cam zece ani când m-o învățat mama. Ea era tulnicăreasă vestită. Acum are 84 de ani și suflă. Mai meream pe la festivale cu primarul, atunci repetam în fiecare săptămână. Și cu două săptămâni înainte de târg (Târgul de fete de pe Muntele Găina) repetam în fiecare zi toate. Împreună cântam numai la început și la sfârșit, între ele fiecare-și zâcea zâcala ei. Ei, zâcalele alea erau foarte frumoase!

Dorica Rusu, sat Criș

Tulnicul aista-i foarte de demult, l-am cumpărat când am fost mică de la Muntele Găina. Veneau cu ele de la Avram Iancu din Alba. Meșteru, după ce termina de legat tulnicul, s-apuca să-l împistrițeze cu fier roșu. No, și împistrițitoarea asta avea doi sau trei zimți care lăsau urme pe lemn.

Sorin Petruț, sat Criș

Când eram mic se cânta în fiecare seară la tulnic și bunica mea turătea. Se strângeau la șezători, la nedei, la Găina și la Țebea cam vreo douăzeci de tulnicărese. Apoi moții noștri și cei de la Alba mai turătesc acu că și ei sunt tot de-ai noștri.

Eugen Vuc, sat Blăjeni

Eu îmi amintec de când eram copil că, în ziua în care se ținea Târgul de fete de la Muntele Găina, dis-de-dimineata, la rasaritul soarelui s-apucau tulnicăresele de suflat, să anunțe că a început târgul. Toată lumea mergea la târg. Azi te ține televizorul în casă. Se mai ține târgul dar, îmi dau sama că nu mai are farmecul și naturalețea de altă dată. Vin autoritățile cu ceva propagandă, comercianți cu lucruri ca la oraș. Mai mult îi o sărbătoare comercială.