Mă uit la cerul prea-înalt și mă simt atât de bine. Zâmbesc, inima-mi bate încet și răspândește în sufletul meu mireasmă de frumos, mângâiere și pace. Asemeni unor valuri ale oceanului nesfârșit, șoaptele vântului blând îmi unduiesc în urechi și mă poartă înspre lumi necunoscute, dar atât de dragi inimii.
Iubesc norii de când eram copil. Mama îmi spunea că ei sunt asemenea unor vete mari de zahăr. Eu mă bucuram să aud asta. Cine nu iubește vata de zahăr? Dulcele copilăriei era, cu siguranță este și acum. Norii îmi stârnesc imaginația de fiecare dată când îi văd. Uneori seamănă cu niște mașinuțe aliniate la start pentru o cursă, alteori iau forme de păsări sau de ființe legendare, cum ar fi dragonii sau elfii.
Norii pentru mine sunt o promisiune că fiecare zi este frumoasă în felul ei. De la răsărit până la apus cerul mă veghează, mă mângâie și mă îmbrățișează cu raze de speranță, încredere și sinceră bucurie.
Norii sunt o poveste fără sfârșit. Să o ascultăm în fiecare zi, să o înțelegem și să păstrăm în suflet taina lor. Căci nu există bucurie mai mare decât să primești lumină de la bunul Dumnezeu și să ai menirea de a o împrăștia pe pământ. Acum și pentru totdeauna.
Leave a Reply