Drag îmi e de cântecul nostru frumos.
Pentru mine, cântecul popular este mângâiere și alinare. De câte ori am îndoieli, de câte ori mă simt neîmpăcat cu mine însumi, de atâtea ori cântecul popular reușește să mă facă să îmi ridic privirea și să cutez a merge înainte, cu îndredere și înțelepciune.
Pentru mine, cântecul este asemeni unei rugăciuni. Închid ochii, respir adânc și simt cum razele de soare alungă norii din sufletul meu.
Cântecul popular este apa vie ce izvorăște din inima noastră. Ea nu va seca niciodată atâta vreme cât va exista credința și speranța în bunul Dumnezeu.
Cântecul popular este dor, este lacrima bucuriei, glasul iertării, muntele binecuvântat al acceptării.
Cântecul popular ne învață să fim mai frumosi, mai buni, ne învață să ne întoarcem acasă, acolo unde, precum o mama mult iubitoare, Pacea ne așteaptă cu brațele deschise.
Să iubim cântecul tradțional și să păstrăm pentru totdeauna în sufletele noastre această comoară neprețuită.
Îți mulțumesc din inimă, cântecul meu frumos! Îți mulțumesc că faci parte din mine și că ești dulcele glas al speranței!
Leave a Reply