Primul gând ce îmi vine în minte despre avioane este că le-am iubit de când eram copil. Îmi amintesc că aveam la școală un coleg care era mare fan al aeromodelelor. În fiecare zi aducea la școală câte un avion și îmi spunea informații despre el, ca un adevărat inginer spațial.
Mai târziu, când am început să înțeleg filmele și serialele ce se dădeau la televizor, pasiunea pentru avioane a devenit mult mai puternică. Îmi plăceau enorm de mult modelele F-14 Tomcat, F-16 și F-18. Mi se păreau pur și simplu ireale, perfecte. Pe atunci nu conștientizam, dar cred că în adâncul sufletului îmi doream să vină ziua în care voi ajunge acolo sus, deasupra norilor, să mă bucur de fiecare clipă și să trăiesc o experiență unică. Să fiu aproape de soare și să îi mulțumesc pentru că îmi mângâie chipul zi de zi cu razele lui scântâietoare. Acest lucru avea să se întâmple mult mai târziu, în 2017, atunci când am avut primul zbor în țară și în 2018, când am avut primul zbor internațional.

Așa cum vă scriam în articolul “Pierdut și regăsit în călătoria iertării”, în toamna anului trecut am auzit la știri despre această pasiune care poate deveni un job palpitant, plin de experiențe unice și momente fascinante. A fost dragoste la prima vedere. Cu perseverență și voință, cu o motivație maximă, aproape zi de zi o apucam pe drumul către pistă pe jos (două ore dus), și încercam să găsesc cele mai bune locuri pentru a face fotografii frumoase.
Astăzi, după dezamăgirea trăită la aeroport atunci când am încercat să îmi depun dosarul pentru a ajunge plane spotter acreditat, m-am reîntors la dragostea pentru avioane, fără a mai avea nici o presiune deasupra capului. Pur și simplu de drag. Când sunt la pistă simt că uit de tot. Nu contează nici foamea, nici oboseala, absolut nimic. Cu adevărat, plane spotting-ul nu e doar o pasiune. Este trăire, emoție, bucurie. Este o poveste.
Vouă vă plac avioanele? Ce vă pasionează la ele cel mai mult? 🙂
Felicitări pentru cultivarea acestei pasiuni.
Pentru care merită să lupți până la capăt. Iar rezultatele acesteia ne încântă și pe noi.
Perseverând, îți vei găsi împlinirea și echilibrul de care ai nevoie.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc :). Cu siguranță așa voi face. La noi la Iași sunt doar patru companii care operează pe aeroport, dar e un punct de plecare. Va urma Otopeni și de acolo tot mai sus.
Așa e. Perseverența este cheia.
LikeLike
Mie zborul deasupra norilor imi da libertate. Forma norilor imi da inspiratie, iar luminile de pe sol in prag de inserare imi dau speranta
LikeLiked by 1 person
Minunat 🙂
LikeLike