
Versailles își datorează faima regelui Ludovic al XIV-lea, supranumit Regele Soare. Acesta a transformat o cabană de vânătoare construită de tatăl sau, Ludovic al XIII-lea, în cea mai somptuoasă reședință regală din lume. Regele a considerat că alte locuri, precum Luvru, nu sunt suficient de luxoase. De asemenea, de aici el putea să își supravegheze mai eficient curtenii, Parisul nefiind prea departe de Versailles.
O capodoperă arhitecturală
Palatul a fost extins prin adăugarea unor anexe în jurul Curții Miniștrilor, a Curții Regale și a Curții de Marmură. Apartamentele regelui și reginei erau situate în jurul Curții Regale. Clădirea este constituită din două etaje și o mansardă. Fațada ce duce către grădină, lungă de 640 m, este considerată pe drept cuvânt cea mai frumoasă parte a reședinței regale.
În partea centrală este situată magnifica Sala Oglinzilor (72m lungime, 10 m lătime și 13 m înălțime). Aceasta dispune de 17 ferestre mari și 17 oglinzi așezate pe peretele opus. Sala Oglinzilor a fost folosită pentru baluri extravagante și, de asemenea, aici a fost semnat Tratatul de la Versailles, prin care s-a încheiat Primul Război Mondial.

Igiena la Versailles
În secolul XVII se credea că îmbăierea nu este sănătoasă, așadar curtenii evitau apa și mascau mirosurle neplăcute cu parfum. Palatul nu a fost prevăzut cu toalete, locuitorii săi folosind diverse locații ce le veneau la îndemână: pereții, podeaua, șemineele. Doar regele avea un servitor care îi aducea oala de noapte.
Grădinile palatului
Grădinile Versailles sunt renumite pentru frumusețea lor. În anul 1660, Andre le Notre le-a proiectat în cel mai pur stil franțuzesc: pante perfect tăiate, alei simetrice și apă din belșug. Grădinile s-au dovedit a fi atât de monumentale, încât palatul a trebuit să fie extins, pentru a se armoniza cu ele. În partea centrală a parcului se află Aleea Regală, care leagă bazinele încojurate de sculpturi din marmură de Grand Canal, lung de 1520 m. Pe latura de sud a fost construită o orangerie care, pe timpul iernii, adăpostește plante semi-tropicale.


6 lucruri fascinante
- În fiecare an, palatul de la Versailles este vizitat de 6 milioane de turiști, cam tot atâția cât vizitează întreaga Românie
- Ludovic al XIV-lea obișnuia să spună “Eu sunt statul“. Sub domnia sa, construirea acestui palat a consumat jumătate din veniturile Franței.
- Regele Ludovic al XIV-lea obișnuia să organizeze petreceri pe apă, pe lacul artificial Grand Canal
- Curtenii nu băteau la ușa regelui, ci zgâriau cu unghia degetului mic de la mâna stânga. Mulți dintre ei își lăsau să crească unghia doar în acest scop
- Regele vizita dormitorul reginei însoțit de o numeroasă suită, care asista la întâlnirile sale intime. Maria Antoaneta a fost singura regină a Franței care a refuzat să respecte eticheta regală și a preferat să se întâlnească cu Ludovic al XVI-lea în apartamentele ei secrete
- După Revoluția Franceză, palatul a fost prădat. Astăzi, sarcinile directorului palatului includ depistarea și achiziționarea mobilierului original în cadrul licitațiilor de antichități
- Cel mai mare eveniment organizat în grădinile de la Versailles-Les Grandes Eaux Musicales-datează din timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, care și-a încântat contemporanii cu spectacole magnifice de lumină și sunet. Aceste spectacole superbe nu și-au pierdut farmecul nici în zilele noastre
- Palatul de la Versailles are 2143 ferestre, 700 camere, 67 de scări, 1252 seminee și aproximativ 1400 fântâni și grădini

Aspecte inedite ,bravoooo
LikeLike