
De la începuturile sale, omul a fost fascinat de oceanul nesfârșit. Pentru el, acesta ascundea un mare mister imposibil de descoperit, fapt pentru care a început să creeze mituri cu zeități care stăpânesc adâncurile și care pot stârni furtuni devastatoare.
Scurt istoric al vaselor de croazieră
Transportul pe apă a fost folosit pentru prima oară cu scopul de a descoperi noi ținuturi, apoi pentru comerț și pasageri. Industrializarea a făcut posibilă îndeplinirea unui vis, vis ce până în acel moment părea de neconceput: navigația.

În anul 1818, Black Bell Line, vas ce opera în afara orașului New York, a fost prima navă de companie care a oferit servicii pentru pasageri, pe circuitul Statele Unite Ale Americii – Anglia. Această călătorie se pare că nu era una organizată. Prima călătorie de acest fel a fost făcută de către compania Peninsula&Oriental Steam Navigation. Aceasta organiza trasee între Marea Britanie și Spania, apoi între Portugalia și China. Primul voiaj american a fost făcut probabil în anul 1867 cu vasul cu aburi Quaker City, vas ce pleca din New York și ajungea în Țara Sfântă, Grecia și Egipt. Avem informații despre această călătorie deoarece a atras atenția scriitorului Mark Twain, unul dintre cei 150 pasageri selectați. Mark Twain și-a denumit experiența pe vas “Picnic on a gigantic scale” în cartea sa “The innocents abroad.”
Pe măsură ce comerțul dintre Europa și America de Nord s-a dezvoltat, în anii 1900 a sporit numărul de oameni pe vasele de pasageri. În timp ce călătorii de elită stăteau în lux și opulență la clasa I, ceilalți pasageri aflați la clasele inferioare ale vasului se zbăteau în mizerie.
În anul 1840, Samuel Cunard a inaugurat serviciul transatlantic de pasageri, serviciu ce a devenit mai târziu faimosul Cunard Line. Germania a intrat pe piață în 1897 cu Hamburg’s America Deathkand și Kron-Prinz Wilhelm.
Hamburg’s America Deuthland Kron-Prinz-Wilhelm
Capacitatea acestor două nave era cuprinsă între 15000 și 20000 tone. Ele puteau avea la bord 2000 de pasageri, dintre care 700 la clasa I. Compania White Star Line a făcut progrese remarcabile și a realizat trei nave extraordinare, de mare tonaj, cu o capacitate totală de 40000 tone, în anul 1911. Aceste trei nave sunt Olympic, Brittanic și Titanic.
Brytannic RMS Titanic Olympic
În timpul celor două Războaie Mondiale, industria navelor a fost întreruptă. Cu toate aceste impedimente însă, s-au creat unele dintre cele mai cunoscute nave din lume: German-Hamburg America’s Imperator, Vaterland (cunoscut mai târziu sub numele de Leviatan), French Normandie, Italian Conte de Savoia, Cunard’s Francofonia și extroardinarele Queen Marry I și Queen Elisabeth.
Queen Elisabeth Queen Marry I SS Leviathan
Prima linie modernă de croazieră a fost stabilită în anul 1960 de către un afacerist din Florida, Ted Arison. Acesta oferea oportunitatea celor curioși de a călatori din Miami spre Caraibe, la bordul navelor Sunward și Starward, nave ce aparțineau celebrei Norwegian Carribean Line. Aceasta afacere a constituit un mare succes, drept pentru care în anul 1967 NCL și America au pus bazele marii companii Royal Carribean Cruise Line.

În 1970 giganții Carnival și Crystal Cruises au intrat și ei pe piață. Din acel moment industria navelor de pasageri a cunoscut o dezvoltare extraordinară, dovadă fiind numărul din ce în ce mai mare de pasageri posibili la bord, de la 500.000 în 1970, la 5.000.000 în 1995.
În anii 1900 vasele de croazieră constituiau cel mai preferat mijloc de transport de către populația planetei. După anul 1960, moment în care apare Boeingul 747, numărul de pasageri va înregistra o scădere semnificativă.
Astăzi, navele de croazieră sunt adevărate hoteluri plutitoare. Dotările din ce în ce mai performante, diversitatea modului de petrecere a timpului și oportunitatea de a străbate marile și oceanele lumii în căutare de mari aventuri, toate acestea fac ca îndustria navelor de pasageri să fie una dintre cele mai productive din industria turismului.

Leave a Reply