KLM. O experiență de neuitat

Norvegia. Un vis este pe cale să devină realitate. După zece ani de la terminarea facultății îmi voi vedea una dintre prietenele mele de suflet. Mă încearcă un sentiment minunat de euforie, de fericire și de frumos. În același timp, o neliniște cât mine de mare pune stăpânire pe-a mea inimă, căci va urma să efectuez primul zbor cu avionul în afara Românei. Îmi cumpăr biletul cu direcția Alesund via Amsterdam și încep să număr zilele și nopțile până la decolare. Sunt atât de nerăbdător să plec încât mi-aș dori să o fac la fiecare secundă care se scurge din zi. Tic-tac.Tic-tac. Fiecare răsărit și fiecare apus ce îmi colorează cu atât de multă noblețe, pietate și dragoste zilele mă face să visez la momentele extraordinare de care voi avea parte în curând. Mă văd cucerind vârfuri de munte, îmi simt bătăile inimii cum împletesc speranță, motivație și ambiție de a reuși și cum ele se prind în hora bucuriei, răspândind ecoul Binelui până hăt, departe, dincolo de nori. Știu că acum este momentul meu. După ani și ani, după bătălii câștigate și altele pierdute, după lacrimi și rugăciuni, după zboruri frânte, Ștefan se întoarce, mai puternic ca niciodată.

24 de ore înainte de decolare. De la Iași la București

Astăzi e ziua cea mare! Bagajele-s făcute, eu sunt decis să am o călătorie vrednică de pus în ramă, tot ce îmi mai râmâne de făcut este să mă privesc în oglindă și să vorbesc cu mine însumi. Văd un Ștefan vioi, nerăbdător și curajos. Văd un om care este pregătit să își asculte propria sa chemare.

Îmi pun rucsacul în spinare și mă îndrept cu pași vioi către gară. Ajuns, găsesc trenul tras deja la linie, mă sui în el și aștept cuminte să plec. Trenul pornește și eu încep să privesc pe geam către prea-frumosul răsărit de soare. Razele sale dragi aduc sufletului meu credința că niciodată nu ştii ce aripi îţi poate creşte curajul de a deschide o uşă. Important este să încerci. Eu începând de astăzi vreau să îmi trăiesc fiecare zi călăuzit de Speranță și Iubire.

Cu cât mă apropii mai mult de București, cu atât sunt mai emoționat. Pe de-o parte bucuria revederii cu Elena crește de la oră la alta, pe de altă parte persistă curiozitatea față de ideea de a fi din nou acolo sus, deasupra norilor. Mai presus decât aceste două stări sufletești stă însă o mare neliniște: imprimarea talonului de îmbarcare. Deși prietena mea mi-a spus de nenumărate ori că procesul e foarte simplu și că nu trebuie să  îmi fac griji, deși reprezentanții companiei aeriene KLM mi-au spus același lucru, eu tot nu m-am liniștit. Astfel că până la București am înroșit telefonul tot sunând la reprezentanții KLM.

Am ajuns la București cu bine. Am coborât din tren și fuga fuga am pornit în căutarea hotelului la care aveam rezervare. L-am găsit, m-am schimbat de haine și, fără să mai stau să mă odihnesc, am ieșit să servesc prânzul. Copleșit fiind de emoții și obosit, nici nu mai știam pe ce lume mă aflu, astfel că în loc să merg într-un loc rezonabil, m-am pomenit la un KFC aflat în gară. Nici n-am apucat bine să mă uit pe meniu, că o domniță blondă după care trebuie să recunosc că mi s-au aprins nițel călcâiele, mă și întreabă ce doresc. Eu, ori de la oboseală, ori de la love is in the air, n-am mai văzut nimic înaintea ochilor. Astfel că am cerut la nimereală ceva, o minusculă porție de cartofi prăjiți. Trebuie să menționez faptul că fratili vostru dimineață uitase să mânânce.

Imediat după ce am terminat cu gustarea, am fugit să îmi fac cardul RATB, astfel încât a doua zi să pot ajunge la Aeroportul Otopeni în siguranță.

După ce am bifat și trebușoara asta, m-am îndreptat către hotel, dar pe drum mi-am dat seama că stomacul meu nu mai rezistă. Astfel că am căutat o shaormerie și în sfârșit am putut să spun că am mâncat și eu ceva serios. Am ajuns la hotel, m-am odihnit câteva minute, după care, vesel și total relaxat, m-am îndreptat către centrul orașului pentru a servi cina.  M-am întors la hotel și am adormit, dar nu înainte de a mai da vreo patru apeluri la KLM. M-am liniștit cât de cât și am pus capul pe pernă. Sweet dreams, amigo!

O zi de pomină

Bună dimineața, soare!

Mă trezesc foarte devreme, îmi fac bagajul, servesc micul dejun și pe la ora 8 pornesc către Otopeni. Asta deși zborul meu către Amsterdam este abia la ora 18.00. Pur și simplu simt că nu mai am stare. Vreau să mă văd la Otopeni și vreau să mă asigur că voi avea imprimat talonul de îmbarcare.

După câteva minute bune de așteptat în stație, stație la care am ajuns cu greu din cauza indicațiilor contradictorii de la localnici, m-am urcat în autobuz și m-am îndreptat către aeroport. Ajuns acolo, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la capelă. Îmi bătea inima nebunește. Simțeam că o iau razna. Hei, ce bună ar fi fost o nuielușă în momentele acelea! Imediat mă cumințeam. După câteva momente petrecute în rugăciune fierbinte, m-am îndreptat către niște aparate de care îmi spusese Elena, numite self Check-in. Nu știam cum se folosesc, așa că am rugat pe un turist să mă ajute. A făcut-o cu drag și în cel mult un minut aveam talonul de îmbarcare printat.

Hei, ce mă fac acu? Mai am opt ore până la plecare. Am început să mă învârt prin aeroport. Ba am mai ciugulit câte ceva, ba mai mă uitam la panoul de Plecări și Sosiri, ba mai studiam personalul aeroportului.

La un moment dat, pe când mă aflam în capelă, am început să tremur. Of Doamne, te pomenești că mă încearcă o criză de epilepsie acum! Am încercat s-o opresc să se manifeste, dar n-am reușit. M-am întins pe jos. O doamnă a venit lângă mine și când i-am spus că am nevoie de ajutor a chemat repede reprezentanții unității de primire urgențe din aeroport. Aceștia au venit rapid și m-au dus imediat la cabinet. Aveam să fiu ținut sub observație până când trebuia să mă prezint la poarta de îmbarcare. Acesta era planul inițial, căci el a fost schimbat pe loc în momentul în care doamna doctor a văzut că nu arăt bine deloc. Mi-a dat o veste care m-a șocat: conform regulilor internaționale, eu nu am voie să zbor decât cu aviz din partea unui medic neurolog. Aviz pe care nu îl aveam. Pe cale de consecință, doamna doctor a fost obligată să anunțe compania de zbor că nu mai pot pleca. Am intrat în panică în prima fază când am auzit această veste. Mi-am amintit însă ce nume puternic am, mi-am amintit de nenumăratele rugăciuni pe care inima mea le-a înălțat către ceruri, mi-am amintit de faptul că sunt un om ce nu se dă bătut decât atunci când nici o alternativă nu mai există. I-am spus doamnei doctor că vreau sa plec și că îmi asum responsabilitatea.

Văzându-mă atât de decis, doamna doctor a anunțat din nou compania, mi-a anulat zborul, urmând ca acesta să fie reprogramat cât mai repede posibil. Acesta a fost primul meu succes. Al doilea succes a venit în momentul în care, înainte de a merge la spital pentru a lua acordul scris să plec, am fost lăsat să vorbesc cu un reprezentant al companiei aeriene. Astfel că zborul s-a reprogramat pentru a doua zi dimineața, urmând ca celelalte legături să rămână neafectate.

Am mers la spital, am obținut acordul, după care m-am întors la aeroport. Am stat astfel în Otopeni până a doua zi dimineață. Când m-am întins pe bănci, când am stat pe gresie, când m-am plimbat de colo colo. Așa a trecut noaptea. Dorința de a reuși, motivația mea puternică și redobândirea încrederii în mine au triumfat.

Ziua decolării. De la București la Alesund

Dacă cumva credeam că aventurile s-au oprit, ei bine, nu. În momentul în care m-am prezentat la Check-in, am trecut din nou prin emoții. Agenta a sunat la cabinetul medical, a cerut insistent să vorbească cu doamna doctor, timp în care eu aveam inima cât un purice. În cazul în care doamna doctor s-ar fi opus plecării mele, rămâneam acasă. Din fericire am scăpat și am mers mai departe, către poarta de securitate. Aici mă așteptam să fie o rutină, la fel cum fusese în 2017 când am zburat spre Cluj. N-a fost chiar așa. Mi-am pus tot ce trebuia în lădițe, le-am așezat pe bandă, după care am trecut prin poartă. Sună alarma. Am fost luat la verificări, nu s-a găsit nimic suspect. Am fost rugat să trec din nou. Iar sună alarma. De data asta am fost luat la un control drastic, din cap până în picioare. Din nou nu s-a găsit nimic. Am fost lăsat să trec.

Nici nu știu cum am ajuns la poarta de îmbarcare. Aici am putut să îmi trag sufletul. Deși am încercat să mă țin tare pe picioare, oboseala, emoțiile puternice prin care trecusem în ultimele ore și stresul și-au spus cuvântul și, în momentul în care am văzut cât de aproape sunt de avion, m-am dus într-un colț al camerei de așteptare și am început să plâng. Nu mai puteam suporta și trebuia să mă eliberez cumva de toată agonia. Am simțit cum rând pe rând dispar toate grijile, toată suferința prin care trecusem și cum alinarea divină pătrunde în ființa mea, mângâind ca o adiere caldă de vânt sufletul atât de încercat.

Zborul către Amsterdam, apoi către Alesund, au decurs cum nu se putea mai bine. Înaintând prin împărăția norilor, gândul meu era ațintit asupra frumoasei și mult așteptatei revederi. Au trecut zece ani de când nu ne-am mai văzut și atunci când privirile ni s-au intersectat ultima oară a fost un moment atât de trist, datorită necesității ca eu să abandonez ultimul semestru de facultate. Acum însă eram aproape, atât de aproape de ea și ardeam de nerăbdare să o văd și să îi spun tot ceea ce sufletul meu a cunoscut în acești ani și să îi mulțumesc pentru că îmi este alături. Am ajuns la destinație cu bine, după care m-am suit în autocar și am mers cu el până la locul de întâlnire pe care îl stabilisem cu prietena mea.

Momente de vis. Bucurie, peisaje minunate, o prietenă dragă.

De la Alesund la București. 10 ore până la decolare

Sunt la 4 minute distanță de aeroport. M-am cazat într-un smartrom și privesc printre jaluzele ferestrelor la ploaia care bate fără oprire.
Privesc spre depărtări, spre ceea ce am lăsat în urmă zilele acestea și inima mi-e atât de sus și zâmbetul atât de larg, încât uneori am senzația că am pășit într-o altfel de lume.
Norvegia mi-a sădit în suflet bucurie, multă bucurie. Bucuria revederii cu Elena, bucuria reușitei fiecărui pas făcut în drumeții, bucuria atingerii fiecărei stânci cu mâinile mele trecute prin atâtea încercări, bucuria resimțirii pietrelor, mușchilor și rădăcinilor sub tălpi.
Am lăsat în fiecare loc în care am fost părticele din ceea ce am agonisit în acești ultimi ani grei și am primit cea mai frumoasă recompensă: liniștea sufletească.
Să revin în Norvegia, țara care în urmă cu 7 ani mi-a schimbat pentru totdeauna viața, a fost pentru mine o lecție despre curaj, despre acceptare, despre iertare.

Noaptea vine încet, pe nesimțite și mă cuprinde în mrejele ei ca printr-o vrajă, făcându-mă să cad într-un somn adânc.

De la Alesund la București. 4 ore până la decolare

Pe la doua dimineața mă trezesc. Desi zborul mi-e abia la 6 dimineață, nu mai am răbdare. Mă îmbrac, mă încalț și ies din incinta smartromului. Ajung în fața terminalului cât ai zice pește și dau să intru. Surpriză! Este închis. Văzând așa, am început să mă plimb pe unde m-or duce pașii. Astfel au trecut două ore. Obosit, m-am pus pe rucsac și am adormit. Am fost trezit repede de un polițist, care mi-a zis că am voie să intru în aeroport. M-am ridicat și am intrat în terminalul de Plecări. Aici, am așteptat cuminte ora îmbarcării.

Am trecut cu bine de Check-in, dar nu și de poarta de securitate. Iarăși a sunat alarma și am fost luat la verificat serios. Nu mi s-a găsit nimic suspect și am fost lăsat să trec. Când am ajuns în camera de așteptare, deja începusem să mă resimt. Efortul pe care îl făcusem în traseele mele individuale și oboseala acumulată în timp începuseră să se vadă. Trebuie să menționez faptul că înainte de a-mi cumpăra biletul de avion am făcut cerere de asistență către KLM. Astfel că în aeroporturi o persoană autorizată a avut grijă de mine iar în avion am fost supravegheat îndeaproape de stewardeze. Nu peste tot s-a întâmplat așa însă, și asta pentru că eu nu am știut să vorbesc cu reprezentanții companiei aeriene despre acest subiect. Am învățat pe parcurs. Acum, o asistentă veni alături de mine, îmi dădu mâna respectuos și atunci când sosi timpul, mă luă de braț și mă conduse la locul meu în avion.

Zborul către Amsterdam a fost minunat. Până la aterizare. Din cauza faptului că mă trezisem atât de devreme, dar și pentru că nu mâncasem suficient, eu punându-mi bazele în ceea ce se va servi în avion (au fost paste, aliment ce nu îmi place), am pățit-o. Am început să tremur din toate încheieturile. I-am spus că nu mă simt bine asistentei care m-a preluat în Schiphol și ea a avut grijă să îmi fie cât mai bine posibil. Am discutat despre lucruri pozitive și amintiri dragi sufletului meu, dar încă dureroase. Am plâns din nou. Nu credeam că se va mai întâmpla asta. Doamna m-a mângâiat drăgăstos și m-a alinat. Mi-a spus că sunt un băiat curajos, că am luat o decizie incredibil de grea atunci când am ales să călătoresc singur având aceste diagnostice medicale delicate și că e mândră de mine că am reușit să ajung cine și ce sunt astăzi. Mi-a mai spus că niciodată să nu îmi pierd nădejdea și credința în Dumnezeu și că sunt norocos că am atât de mulți prieteni care mă iubesc sincer.

Această discuție a rămas în inima mea și va rămâne mereu, așa cum stropii de rouă rămân pe acele de brad ca într-un vals necontenit. Cândva, aici în Amsterdam am trăit o mare dezamăgire. Astăzi, dialogul cu această doamnă binecuvântată mi-a schimbat total impresia despre Olanda.

A urmat zborul către București. De data aceasta mi-a fost și mai rău, dar am avut șansa ca alături de mine să stea un medic neurolog român care m-a supravegheat cu strictețe pe toată durata zborului. Am reușit să mă liniștesc și până la aterizarea pe Otopeni am dormit neîntors.

Ajuns la București, tot ce voiam să fac era să fug cât mai repede la autobuz, să ajung în oraș și să îmi găsesc cazarea. Numai că nu a fost după capul meu. Conform legilor internaționale, persoanele cu nevoi speciale trebuie să aștepte până când toți pasagerii coboară din avion, pentru ca apoi un asistent să vină să te preia și să te ducă acolo unde ai nevoie. Așa a trebuit să procedez și eu și, chiar dacă am încercat să înduplec o stewardeză să mă lase să plec singur, n-am avut succes. Mai în glumă, mai în serios, am fost avertizat că voi primi câteva curelușe bune dacă nu sunt ascultător. La auzul veștii m-am cumințit instantaneu și am așteptat cuminte să fiu preluat de cineva și dus la autobuz.

A venit asistentul și am început să mergem către punctul de acces spre stație. Dar cum mergeam noi așa, mi-am dat seama că ceva nu e în ordine. Telefonul meu lipsește! Ups, se pare că l-am uitat în avion. I-am spus asistentului și din câteva telefoane s-a rezolvat. Mi-am recuperat telefonul într-o oră.

Acestea fiind spuse, m-am urcat în autobuz și m-am îndreptat înspre oraș. Aici, mi-am deschis aplicația GPS din telefon, telefon a cărui baterie nu mai avea mult, maxim 14 %. Cu chiu cu vai am găsit hotelul, m-am cazat, m-am schimbat de haine în doi timpi și trei mișcări și, după ce am lăsat cel mult un minut telefonul să se încarce, am fugit, la propriu, să iau cina. Aproximativ 6 km dus-întors. După ce am servit cina, m-am întors la hotel și am adormit pe loc.

De la București la Iași. Final de aventură

Ziua aceasta a început precum o tornadă a gândurilor. Nu știam ce să fac. Deși aveam rezervare de loc la tren, mi-am dat seama că nu voi mai face față. Astfel că aveam de ales între autocar și avion. Cum avionul era foarte târziu, tocmai seara, am sperat că va exista o cursă de autocar cât mai devreme. Din fericire exista o astfel de cursă. Mi-am făcut bagajul, am luat micul dejun și m-am îndreptat către autogară. Cum mergeam eu gândindu-mă la sumedenia de aventuri prin care trecusem în zilele precedente, am avut iarăși o senzație ciudată, aceea că ceva lipsește. M-am căutat prin buzunare și ghiciți ce: telefonul meu lipsea. M-am întors repede la hotel și l-am recuperat. Acest incident mi-a adus aminte de vorba unei prietene, care mi-a zis că într-o zi îmi voi uita capul pe undeva și nu voi ști de dânsul. Cred că îmi voi printa acest mesaj pe un tricou, să țin minte și să nu mai uit lucruri.Am ajuns cu bine la autogară, mi-am cumpărat bilet pentru cursă, m-am suit în autocar și asta a fost tot.

Îți mulțumesc din suflet, draga mea prietenă, pentru tot ce mi-ai oferit!

Reclame

3 comentarii la “KLM. O experiență de neuitat

  1. Citind aceste povesti reale, am lacrimat pentru ca abia acum te cunosc cu adevarat, copilul meu drag. Am fost alaturi de tine ,de suferintele tale pricinuite de aceasta boala vicleana si ai certitudinea, ca voi fi mereu linga tine, pentru a-ti veghea pasii. Multumesc.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Am citit toată povestirea ta cu dureri de inima si cu stomacul strâns de emoții.
    Avantajul virtualului este ca întâlnești oameni deosebiți, cu tărie de caracter, ambițioși și cu crezuri mari, asa ca tine, la care nu poti ajunge ușor în realitate. Eu sunt mândră să te cunosc, macar aici.
    Tot ce citesc pe pagina ta de blog imi crează emoții, după caz, sau imi ofera liniște. Pozele tale sunt minunate și le privesc mereu cu jind. Este atât de frumoasă lumea asta!
    Iti doresc sa ai în continuare multă putere, sanatate, curaj, înțelegere, iubire și trasee cât mai inedite!

    Apreciat de 1 persoană

    • Îți mulțumesc din suflet, Amalia! Am trecut prin atât de multe in această viață încat uneori mă întreb cum de mai sunt in picioare. Dar bunul Dumnezeu are un plan cu mine, iată. Sunt foarte fericit că am ales acest drum, al scrisului.
      Eu scriu și o carte și sper ca in acest an să apară pe piata.
      Un weekend frumos sa ai! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Universul astral

"Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum."_ René Descartes

Hotels. Holiday

Best hotels and best price. Holiaday and trips

Kara Duenas

Where I document my adventures in travel, style, and food

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Un inger visator92

despre mine si ceea ce ne înconjoară

%d blogeri au apreciat asta: