Legenda Marelui Lup Alb



În codrii bătrâni, sub bolta înstelată, în bătaia caldă a vântului de libertate, cei cu inima pură pot auzi și acum chemarea la luptă a Marelui Lup Alb. Pământul, frunzele și cerul îl cunosc prea bine. Voi îl auziți?”Legendele dacilor liberi

Se spune despre Sfântul Apostol Andrei că a fost trimis să propovăduiască cuvăntul Domnului nostru, Iisus Hristos, pe “tărâmurile lupilor”, fiind călăuzit pe tot parcursul său înspre sanctuarele dacice, de către Marele Lup Alb. Nu se știe exact în ce perioadă a anului a ajuns Sfântul Andrei, pentru prima oară, în teritoriile de la Dunăre, însă trecerea numelui său în calendarul ortodox în ultima zi a lunii noiembrie și denumirea de Undrea a lunii decembrie ar putea indica faptul că acesta a intrat în Scythia Minor la începutul unei ierni aspre.

De altfel, în decursul istoriei, așa cum afirmă unii cercetători, ziua Sfântului Andrei nu s-a sărbătorit întotdeauna la dată fixă, ci uneori pe 30 noiembrie, alteori pe 1 decembrie, în postul Crăciunului sau chiar în sâmbăta a cincea a Postului Mare, denumită în folclor Sâmbăta Ursului.

Trecerea de la toamnă la iarnă este sezonul favorit al lupilor, patronați de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat.

În realitate, trecerea de la toamnă la iarnă rămâne sezonul favorit al lupilor, iar Sfântul Apostol a devenit și patronul lor. În tradiția populară, ziua lui se mai numește Gădinețul Șchiop sau Ziua Lupului și trebuie respectată prin odihnă, căci acelui om care lucrează atunci îi strică lupii vitele și mai ales oile și caprele. De asemenea, se mai spune că în ziua aceasta lupul își vede coada, deci își poate suci gâtul, care de obicei este țeapăn, devind foarte agil în timpul vânătorii. În noaptea de 30 noiembrie, lupii se adună iar Sfântul Andrei împarte fiecăruia prada pentru iarna care tocmai stă să înceapă. Ca să își protejeze gospodăria de lupi, țăranii obișnuiesc să ungă țărușii de la poartă, ferestrele și pragul ușilor cu usturoi. În unele zone din țară se ung cu usturoi chiar și fântânile. Alți gospodari fac o cruce de ceară și o lipesc pe cornul drept al boilor, berbecilor și țapilor.

Legenda ne spune că odinioară, în vremuri de demult, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără încetare tărâmurile Daciei, pentru a le sări în ajutor celor care aveau nevoie de dânsul și pentru a transmite geto-dacilor că Marele Lup Alb veghea asupra lor. Zeul și-a dat seama de puterea pe care o avea slujitorul său aupra fiarelor pădurii și l-a oprit la el, în munți. În scurt timp, animalele sălbatice de pe tot cuprinsul regatului dacic au ajuns să asculte de preot și să îl considere conducătorul lor. Dintre toate animalele, cel ma mult îl îndrăgeau lupii, cunoscuți ca fiind fiare singuratice și pe care numai foamea îi ține uniți în haită.

După un timp, Zamolxis decide că a sosit ceasul ca preotul său credincios să îl slujească în alt chip, astfel că îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, Lupul Alb. Acesta avea menirea de acum înainte să adune pe toți lupii din codri întru apărarea teritoriului. Astfel, de câte ori dacii erau în pericol, lupii le veneau în ajutor.

Se spune că era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb pentru ca oriunde ar fi fost, lupii să sară să îi apere pe frații lor. Lupul Alb era și judecător câteodată, pedepsind aspru lașii și trădătorii. Este interesant faptul că, una dintre versiunile cu privire la originea numelui dacilor, ia în considerare cuvântul daoi – provenit dintr-un dialect al limbii trace și care înseamnă lup. În lucrarea sa De la Zamolxis la Genghis-Han, Mircea Eliade, cititndu-l pe Strabon, menționa faptul că dacii se numeau mai întâi daoi. Mai târziu, dacii se numeau ei înșiși lupi sau cei care sunt asemeni lupilor, cei care seamănă cu lupii.

Marele Lup Alb este reprezentat pe Columna lui Traian de la Roma.

Din păcate, cu toată strădania și vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii vor reuși să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marele atac, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că zeul nu le va fi alături în această bătălie de o importanță majoră pentru viitorul regatului lor. Astfel, aceștia încep să ucidă toți lupii ce le ieșeau în cale, în speranța că unul dintre ei va fi Marele Lup Alb. Reușind să îl prindă, dacii credeau că și-ar putea salva viața dacă vor oferi romanilor capul lupului.

Lupii care au scăpat de tăiere fug în inima munților, de unde nu vor mai reveni niciodată în apărarea fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zamolxis se retrag pe Muntele Sacru, de unde vor privi cu durere cum dacii sunt învinși de către romani.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

OrdinaryBlog

Smile! Why? Because you can!

Verde cu Ștef

Aici sunt eu, ștef și gândurile mele, dacă ai intrat din greșeală nu-i bai, important e după ce ai plecat să fi mai fericit, mai bun, mai verde :))

vara din ziua de ieri

visez fluturi, sau un oraș în care am fost cândva, dar, cel mai mult, te visez pe tine

ArtSuflet

Sufletul este precum o carte ce așteaptă să fie citită.

Aila

Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi .

%d bloggers like this: